Dan Petrescu a avut o reacție spectaculoasă la conferința de presă susținută la finalul meciului Voluntari – CFR Cluj, scor 0-1.
CFR Cluj a învins-o cu greu pe FC Voluntari în etapa a 6-a din play-off-ul Ligii 1, cu golul marcat de Boateng în minutul 83 al partiei de pe stadionul „Anghel Iordănescu”.
La finalul partidei cu FC Voluntari, Dan Petrescu a susținut o conferință de presă în care a a comentat cartonașul galben primit în timpul meciului de pe stadionul „Anghel Iordănescu”.
Dan Petrescu susține că a fost avertizat cu cartonașul galben în timpul meciului cu FC Voluntari din cauza unei sticle.
„Presiunea ei o simt, o văd, conduc un campionat întreg, au 15-20 de puncte, dar de fapt nu le ai, că nu vrea nimeni să le avem. Le-au tăiat punctele şi băieţii s-au trezit deodată la două puncte (n.r. – de FCSB) şi nu e uşor să joci cu presiunea asta. Sper ca după victoria asta să fie puţin mai relaxaţi”, a declarat Dan Petrescu.
„A căzut o sticlă, n-am făcut nimic, pe cuvânt. Al patrulea arbitru aşa a zis că e regulamentar. Să spun că a căzut sticla aia. O dăduse Panin, nu o dădusem eu, dar fiind eu antrenorul a trebuit să-mi dea mie galben, dar n-am protestat”, a mai spus antrenorul.
După victoria cu FC Voluntari, formația antrenată de Dan Petrescu a făcut 48 de puncte și s-a distanțat la cinci puncte de FCSB, dar trupa lui Toni Petrea are un joc în minus.
Pentru campioana României urmează duelul de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din etapa a 7-a a play-off-ului, cu Farul Constanța, duminică, 1 mai, ora 21.30, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport 1, Look Sport Plus și Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER